
Ochelari de vedere
Deficientele de vedere din sfera viciilor de refractie sunt corectate cel mai frecvent cu ochelari de vedere. Ochelarii sunt dispozitive medicale realizate din rame si lentile ochelari. Raportat la solutia constructiva a ramelor si la tipul viciului de refractie corectat de lentile rezulta mai multe tipuri de ochelari. Practic, tipurile de ochelari de vedere sunt determinate de functionalitatile acestora si de modul de utilizare.

Lentile ochelari
Lentilele pentru ochelari sunt responsabile pentru focalizarea corecta a imaginii, acestea asigura corectia optica a viciilor de refractie ale ochiului. Lentilele se diferentiaza prin dioptrie, indice de refractie si tratamente. In functie de modul de utilizare a ochelarilor de vedere se alege tipul de lentila potrivita - combinatia optima de tratamente aplicate si materialul lentilei.

Rame ochelari
Ramele ochelarilor sunt responsabile cu mentinerea lentilelor in pozitia corecta pentru focalizarea imaginii. In acelasi timp ramele determina stilul ochelarilor prin forma si culorile afisate, prin materialele din care sunt confectionate. Nu trebuie neglijata importanta alegerii ramelor de ochelari deoarece acestea influenteaza major confortul purtarii ochelarilor de vedere.

Lentile de contact
Lentilele de contact cu proprietati optice (cu dioptrii) reprezinta o alternativa la purtarea ochelarilor de vedere. In functie de material, lentilele de contact pot avea utilizare de o zi sau utilizare multipla, de mai multe zile. Lentilele de contact pot avea si rol pur estetic, de schimbare a culorii irisului. Se intalnesc si lentile de contact cu dioptrii si rol estetic, reusind astfel sa acopere toate cerintele.

Ochelari de soare
Rolul ochelarilor de soare nu este doar estetic, de accesoriu de moda, ci protejeaza ochii de efectul nociv al radiatiilor solare UVA si UVB. De aceea este foarte important ca lentilele ochelarilor de soare sa fie certificate in privinta protectiei oferite.

Accesorii ochelari
Accesoriile ochelarilor reprezinta o categorie de produse complementara opticii medicale. Accesoriile ajuta la pastrarea si intretinerea ochelarilor de vedere in forma optima pentru perioade indelungate.
Tipuri ochelari de vedere
Ochelari pentru vedere aproape
Ochelarii pentru vedere aproape sunt utilizati de persoanele cu vedere deficitara la distanta mica, care au nevoie de focalizare la distanta mica. In general sunt utilizati de persoanele cu hipermetropie sau prezbiopie.
Ochelari pentru vedere la distanta
Ochelarii pentru vedere la distanta sunt utilizati cel mai adesea de persoanele afectate de miopie, ajutandu-le sa vada mai clar in departare.
Ochelari pentru citit
Ochelarii pentru citit sunt folositi cel mai adesea de persoanele trecute de 40 de ani, unde a inceput sa se instaleze prezbiopia.
Ochelari pentru calculator
Ochelarii pentru calculator se diferentiaza prin protectia sporita la lumina albastra emisa de ecranele digitale. Ar trebui sa fie folositi si de persoanele fara dificultati de vedere, pentru a-si proteja ochii.
Ochelari pentru copii
Ochelarii pentru copii se caracterizeaza prin rezistenta mecanica deosebita si flexibilitate crescuta a ramelor pentru a se adapta modului de viata activ al copiilor.
Ochelari progresivi
Ochelarii progresivi sunt recomandati persoanelor care au prescrise 2 dioptrii diferite (distanta si apropiere) dar doresc sa foloseasca o singura pereche de ochelari. Prin utilizarea ochelarilor progresivi se elimina nevoia schimbarii constante a ochelarilor in functie de distanta la care se afla obiectul privit.
Ochelari fotocromatici (heliomati)
Ochelarii fotocromatici (sau heliomati) asigura protectia ochilor fata de lumina puternica a soarelui prin reducerea cantitatii ce trece spre ochi. Acest lucru este posibil datorita unui tratament special reactiv aplicat lentilelor.
Tratamentele lentilelor pentru ochelari
Antireflex
Tratamentul antireflex este cel mai uzual si cel mai des intalnit la lentilele din plastic. Acesta elimina reflexiile luminoase de pe suprafata lentilei, asigurand o vedere clara.
Durificare
Tratamentul de durificare este un strat suplimentar aplicat lentilelor din plastic care creste rezistenta acesteia la zgariere. In prezent exista tratamente care se apropie ca nivel al duritatii de sticla minerala.
Hidrofob
Tratamentul hidrofob impiedica stationarea picaturilor de apa pe suprafata lentilelor si previne aburirea lor la schimbarea temperaturii.
Oleofob
Tratamentul oleofob previne aderenta grasimilor la suprafata lentilei, care s etraduce prin reducerea amprentelor degetelor.
Antistatic
Tratamentul antistatic previne depunerea particulelor de praf pe lentile, mentinand suprafata lentilei curata.
Flitru UV
Filtrul UV opreste patrunderea in ochi a radiatiilor solare care dauneaza sanatatii ochilor.
Flitru PC
Flitrul PC opreste lumina albastra emisa de ecranele digitale (telefoane, tablete, televizoare, laptop, monitoare), becurile led si alte surse de lumina artificiala.
Fotocromatic
Tratamentul fotocromatic este unul de tip reactiv, care se activeaza in functie de intensitatea luminii naturale si cantitatea de lumina care trece spre ochi. Astfel, persoanele cu fotosensibilitate beneficiaza de un nivel ridicat de confort.
Tipuri de rame pentru ochelari
Ochelari cu rame metalice
Datorita rezistentei mecanice mari a materialului se pot realiza rame foarte subtiri, de o finete deosebita. Ochelarii cu rame din metal sunt asociati in general cu stilul office, mai sobru. O utilizare frecventa sunt ochelarii destinati femeilor, tocmai datorita finetei cadrului si bratelor.
Ochelari cu rame din plastic
Plasticul este un material usor, dar si rezistent in acelasi timp. Avantajul principal este dat de posibilitatea realizarii oricarei forme si a unor combinatii uimitoare de culori. In utlima perioada ochelarii cu rame din plastic au luat avant ca utilizare si datorita hipsterilor.
Ochelari cu rame din metal si plastic
Ramele din metal si plastic imbina avantajele ambelor materiale. Ramele pot avea bratele din plastic si cadrul din metal sau invers. Aceasta imbinare intre materiale a creat producatorilor oportunitatea de a realiza ochelari cu o estetica deosebita.
Ochelari cu rame din silicon
Ochelarii cu rame din silicon sunt caracterizati d eo super-elasticitate – practic nu se rup. Destinatia principala sunt ochelarii pentru copii si sportivi, adica persoanele cu activitate fizica intensa.
Ochelari cu rame din lemn
Ochelarii cu rame din lemn reprezinta un trend mai nou, influentat de ecologie si principiul sustenabilitatii.
Tipuri de lentile de contact
Lentilele de contact pot avea rol de corectie a viciilor de refractie minore, doar rol estetic sau ambele. In functie de durata de utilizare acestea pot fi lentile de unica folosinta ori cu intrebuintare multipla. Evolutia tehnologiilor de fabricatie si a materialelor a permis crearea unor lentile de contact performante. Acestea pot fi purtate pana la 1 an cu respectarea instructiunilor de intretinere.
Lentile de contact zilnice (sunt considerate de unica folosinta) sunt recomandate pentru o perioada de 12 – 24 ore. Sunt potrivite pentru persoanele cu sensibilitati, alergii sau daca le folosesc ocazional. Nu se recomanda curatarea, dezinfectarea in vedrea reutilizarii.
Lentile de contact cu multiple utilizari – bilunare, lunare ori trimestriale, anuale sunt destinate a fi purtate perioade mai lungi. Acestea se pot purta in timpul zilei, in fiecare zi a perioadei pentru care au fost concepute. In fiecare seara vor fi date jos, curatate si lasate peste noapte in solutie de intretinere. A doua zi dimineata vor fi aplicate si purtate din nou.
Lentile de contact colorate sunt destinate schimbarii culorii naturale a irisului. Acestea pot avea dioptrii pentru corectatrea viciilor de refractie sau pot avea doar rol estetic.